Salut,

sunt Alexandra Abrudean.

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut ​acreditat de Colegiul Psihologilor din ​România*. Am la bază o formare de lungă ​durată, în psihodramă clasică și lucrez mai ​degrabă cu adulți decât cu tineri sau copii, ​atât în practica privată (cabinet) cât și în ​colaborare cu organizații.

Cred că vindecarea are loc atunci când există o legătură reală între oameni, când se simt văzuți, auziți, acceptați și apreciați așa cum sunt, aici și acum. De peste 10 ani activez în diverse ONG-uri și am multă experiență în lucrul cu grupuri vulnerabile (ex: femei victime ale violenței domestice, persoane refugiate).

În 2023 am lansat Conversații cu sens, cu scopul de a da startul dialogului care să te aducă mai aproape de tine, realizat în siguranță, sub îndrumare psihologică.

*** Cod RUP (Registrul Unic al Psihologilor din România- COPSI): 27925

Servicii

CONSILIERE ȘI EVALUARE ​PSIHOLOGICĂ

Informarea, consilierea și evaluarea psihologică te ajută să înțelegi mai bine ce se întâmplă în mintea și sufletul tău. Aici primești sprijin și claritate, fie că vrei să înfrunți o provocare, să găsești soluții sau pur și simplu să îți evaluezi starea mentală. Este un proces prin care descoperi ce ai nevoie pentru a te simți mai echilibrat(ă) și pentru a face alegeri care te ajută să te dezvolți sănătos și armonios.

Psihoterapia individuală și de grup îți oferă un spațiu unde îți poți explora gândurile și emoțiile, într-un mediu sigur și susținător. În ședințele individuale, ai ocazia să lucrăm 1-1 și să te descoperi pas cu pas plecând de la nevoile tale, în timp ce în terapia de grup împărtășești experiențe și crești alături de alții care trec prin provocări similare. Aceste sesiuni te ajută să găsești răspunsuri, să depășești dificultăți și să îți creezi o viață mai echilibrată și mai împlinită, cu sprijinul unei comunități empatice și al unui ghidaj profesionist.

Dezvoltarea personală este o călătorie în care înveți să fii mai prezent(ă) în fiecare moment și să îți cultivi abilitățile care te ajută să trăiești mai bine. Este despre creștere, autocunoaștere și atingerea potențialului tău maxim. Acest proces te ajută să îți îmbunătățești viața, descoperind lucruri noi despre tine și devenind tot mai bun(ă) în ceea ce faci.

Atelierele și grupurile de autocunoaștere, creșterea stimei de sine și relaționare sănătoasă sunt  niște spații sigure unde înveți să te descoperi și să te dezvolți alături de alții. Aici îți construiești încrederea în tine, înveți să te apreciezi mai mult și să creezi relații sănătoase, bazate pe respect și înțelegere. Fiecare întâlnire te ajută să te conectezi mai profund cu tine și cu cei din jur, într-un mediu de susținere și creștere personală.

Văd aceste ateliere ca pe niște antrenamente speciale pentru a transforma grupurile de colegi în echipe unite și eficiente. Prin activități interactive și dinamice, participanții învață să comunice mai bine, să colaboreze și să își construiască încrederea unii în ceilalți. Aceste ateliere nu doar că îmbunătățesc relațiile din cadrul echipei, dar contribuie și la dezvoltarea unei atmosfere de lucru mai plăcute și mai productive, în care fiecare membru se simte valorizat și implicat.

Experiența mea de lucru

Am absolvit Facultatea de Psihologie (ULBS, promoția 2016), apoi am urmat programul de Masterat Psihologie Clinică și Psihoterapie (ULBS, promoția 2018) și am parcurs o formare de lungă durată (4 ani) în psihodramă clasică (ARPsIC, promoția 2023). În prezent sunt psiholog clinician și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România, dar înainte să ajung aici am avut mai multe roluri care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Cred în formarea și dezvoltarea continuă și particip frecvent la diverse alte programe de formare.

2023

Lansare sesiuni de dezvoltare personală de grup online și fizic sub umbrela Conversații cu sens.

Facilitare grupuri de sprijin specializate sub umbrela asociației A.L.E.G. (adresate victimelor și învingătoarelor violenței în familie).

2021

Organizare tabără de dezvoltare personală împreună cu grupul VOCE AUTENTICĂ (12 persoane participante, locație: Sibiel)

2020

Facilitare grupuri de relații sănătoase în cadrul asociației A.L.E.G. Până în prezent (2024) am ajutat peste 500 de femei din Sibiu și din țară cu informații utile și întâlniri într-un cadru sigur, unde am ghidat discuții despre tipurile de atașament, limite personale, comunicare eficientă și asertivitate, limbajele iubirii, cum să ne ascultăm nevoile.

2017

Odată cu finalizarea studiilor de psihologie (2016) am început să coordonez comunitatea #ȘiEuReușesc și să organizez sesiuni de informare pe tema prevenirii violenței împotriva femeilor. Detalii pe www.sieureusesc.ro

2012

Facilitator de sesiuni educaționale pentru tineri - educație de la egal la egal, în cadrul organizației A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu)

Unde ne întâlnim?

Ce este Conversații cu Sens?

Un vis devenit realitate, un spațiu care aduce ​împreună oamenii potriviți, unde putem să celebrăm faptul că fiecare ​suntem unici. Este un loc de joacă și de experimentat idei creative, în ​spații sigure.

Fizic, este vorba de un studio în Sibiu, unde putem să ​construim un mic sat în jurul conversațiilor despre autenticitate, curaj, ​putere interioară, încredere în sine. Dar și despre suișurile și coborâșurile ​din viață.

Online, este locul unde să împărtășim idei care ne fac să fim mai buni.

Sub această umbrelă, desfășor ateliere și grupuri pentru dezvoltare ​personală, autocunoaștere, creșterea stimei de sine și relaționare ​sănătoasă. Iată câteva tipuri de ateliere: Angajament către grija de sine; ​între DA și NU – despre limite sănătoase în relație cu noi și cu ceilalți; fă ​pace cu criticul interior, ș.a.

Hai să ne cunoaștem!

Programează o întâlnire gratuită de 20 de minute, online sau fizic, completând următorul formular sau pe email la adresa alexandra.abrudean@gmail.com. Dacă vrei să afli mai multe despre evenimentele pe care le organizez sau la care particip, sau dacă ești curios/curioasă să înțelegi mai bine ce face un psiholog, știi unde mă găsești 🙂

Locul unde au loc conversațiile cu sens este pe Aleea Biruinței nr 8B, Sibiu. Te aștept cu drag!